Întotdeauna am vrut să fac unul din aceste circuite, dar niciodată nu am reușit să realizez această idee. Am încercat diferite circuite pentru a face acest proiect, dar ambele au fost finalizate cu arderea MOSFET-ului. Până când cineva mi-a recomandat un circuit cu C.I. SG3525 (PWM), aşa că am decis să încerc ăsta. Costul pieselor a fost cam zece dolari şi piesele au ajuns o săptămână mai târziu, montajul l-am făcut într-o oră și spre surprinderea mea a mers fantastic. Între timp am construit unul mai bun! Utilizaţi în schimb acel circuit. În circuitul de mai jos potențiometr-ul de 10kΩ controlează frecvenţa. O frecvenţă mai mică înseamnă o tensiune mai mare, în timp ce o frecvență mai mare înseamnă un curent mai mare. Mosfet-ul nu trebuie să fie neapărat IRFP260; Acesta poate fi orice fet care să suporte cel puțin 100 de volţi și 30 amperi. Acesta trebuie să fie pus pe un radiator cu pastă termică deoarece devine foarte cald. De asemenea, un semnal prea tare poate suprasolicita cip-ul de semnal PWM. Atunci când este pornit e bine ca volumul să fie la minim și apoi să fie reglat încet la un volum mai tare. Trebuie să aveţi o sursă de sunet curată fara nici un zgomot electric. Am folosit calculatorul meu, şi se pare că iPod-ul nu funcționează prea bine. Mai jos este un video de pe YouTube a circuitului în funcţiune, melodia lui John Lennon – Imagine.
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=NdxtyJEkq2s’]
Sursa: http://www.teravolt.org/sparkspeaker1.php
interesant articol
Stie careva unde pot gasi CI SG3525?
http://www.conexelectronic.ro/produs.php?id=49969