Acasă / Atelier / Auto / Intrare AUX pentru radio CD Ford

Intrare AUX pentru radio CD Ford

 Încă din prima zi de cîndam devenit posesorul unui autoturism Ford Fiesta la mîna a doua, am remarcat că radioul acestuia dispune de un buton numit AUX. În schimb, intrarea de aux era imposibil de găsit. Studiind cartea maşinii si diferite forumuri, am concluzionat că această intrare nu există la modelul meu. De asemenea am aflat că există mai multe modele de autoturisme şi autoutilitare Ford, care au de asemenea opţiunea de AUX dar nu au şi mufa corespunzătoare.

O intrare de AUX este destul de utilă, mai ales la un radio CD care nu are MP3 sau USB. Pe de o parte se poate asculta muzică din orice player care dispune de un jack de 3.5 mm, pe de altă parte sistemul audio poate fi folosit ca un hanbdsfree perfect legal pentru telefonul mobil.

Cum dăm jos radioul.

 Pentru demontarea radioului, este nevoie de 4 chei. Acestea se pot găsi în comerţ, sau se pot confecţiona. Pentru confecţionare, se taie 4 fîşii de tablă, de 9mm lăţime şi 70mm lungime, de grosime 1mm. Se preferă un metal tare, precum fier sau oţel, în nici un caz aluminiu sau plastic. La un capăt, pe o parte, se face o îngustare, ca în figura de mai jos. Cele două chei din dreapta sînt modelele care se găsesc în comerţ. Cele din stînga au fost făcute la polizor.

 DSC_0248

Radioul are 4 orificii înguste, localizate aproape de colţurile sale. Cele 4 chei realizate mai sus se introduc în cele 4 orificii, cu partea teşită spre interior.

Practic, sistemul de prindere arată ca în figura de mai jos. Atunci cînd se introduce o cheie descrisă mai sus, blocajul încercuit se deplasează în sensul indicat de săgeată.

DSC_0252

Acum, cele patru blocaje care ţin radioul în consolă au fost îndepărtate. Radioul se poate scoate, cea mai simplă metodă fiind prin împingere, băgînd mîna prin torpedou. Radioul ar trebui să iasă fără prea mare efort. Radioul scos arată aşa:

DSC_0251

CONFECTIONAREA CABLULUI

Conectarea la intrarea AUX se face cu un conector DIP cu 4 pini. Pinii sînt prezentaţi în figura de mai jos.

DSC_0254

Astfel, mufa care se conectează la aceşti 4 pini am confecţionat-o ca în figura următoare.

 DSC_0255

Cablul folosit este cablu universal de semnal audio, stereo, coaxial.Se poate temina cu un jack stereo, şi să se scoată prin torpedou. Sau se poate, spre exemplu, monta lîngă brichetă sau pe bord, o mufă mamă de 3.5mm. Altă idee este conectarea la acest cablu a unui receptor Bluetooth. Astfel se elimină nevoia unui cablu, iar utilizatorul poate conecta un telefon mobil direct la sistemul audio, prin interfaţă Bluetooth.

Eu am tras cablul pînă aproape de volan, unde am conectat la un cablu de handsfree care dispune şi de un microfon. Astfel, pot folosi într-un mod foarte comod sistemul audio ca handsfree pentru telefonul mobil, în timpul condusului.

DSC_0258

Despre Cristian Grecu

Mă numesc Cristi, şi uneori sînt student la facultatea de electronică din Bucureşti. Consider electronica un domeniu infinit, cu cît învăţ mai mult, cu atît văd că marginile sale sînt tot mai departe.

6 Comentarii

  1. amice, ce tiganie ai facut acolo. te zgarcesti la o mufa originala si tragi un cablu de 2 lei. un kkt.

  2. Cristian Grecu

    Un cablu „original” e peste 60 de lei. Pe bune, ce naiba are în plus să merite? Tot la fel de bine-şi face treaba şi ţigănia.

  3. mersi pt post acum incerc si eu,problema e ca la mine exista mufa alba bagata la firele respective dar nu stiu unde duce magistrala respectiva,trebuie sa ma uit mai bine

  4. stie cineva?

  5. Salut, eu am mufa aux din fabrica, folosesc un MP3 sony dreptunghiular, Dar pe aux se aude foarte slab ca volum comparand cu MP3, se poate face ceva pentru a amplifica sunetul pe aux?

  6. Mufa intrare ( IN ) se afla in torpedou

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*